Expoziția extinde definiția de „etnografii clasice”, prin chestionarea modului în care omenirea își construiește și își canonizează propriile istorii: ce fragmente din istorie sunt considerate mai demne de cercetare, studiu și descoperire? Care grupuri devin mai atractive decât altele, ce acte artistice intră în istorie și ce aspecte ale istoriilor sfârșesc prin a avea o „viață lungă”? Ar putea fi istoriile nimic mai mult decât niște povești inventate?