UCRAINIENI

Nicolae Benzar este învățător și directorul școlii din comuna Știuca, de etnie ucrainean. Ucrainenii au ajuns în Banat din Maramureș. Primii au sosit bărbații, țapinarii care își căutau de muncă în pădurile Banatului. Au cumpărat casele șvabilor, care începuseră să plece la orașe, sau chiar înapoi în Germania. Primul ucrainean s-a stabilit în Știuca în 1967. De atunci au urmat migrații în masă, care au ținut până la mijlocul anilor `90. S-au integrat repede, iar hărnicia și respectul pentru locul în care s-au mutat i-au făcut să fie comparați cu șvabii pe care, într-un fel sau altul, i-au înlocuit. Bănățenii i-au pierdut pe șvabi, dar i-au câștigat pe ucraineni. 

Paștele este sărbătoarea cea mai importantă a ucrainenilor. Sunt oameni spirituali, a căror tradiție amestecă influențe ortodoxe și catolice. Sunt legați de biserică. Tatăl domnului Benzar, pe vremea comunismului, ocolea primăria, o lua pe alte ulițe, și mergea la slujbă.  În seara de înviere, ucrainenii pregătesc un coș în care pun ouă roșii, pască, vin, brânză și cozonac, apoi merg la biserică pentru a sfinți mâncarea.  

Cealaltă sărbătoare importantă este Ziua Recoltei, pe care ucrainenii o țin ca pe o rugă. În acele zile de toamnă, la fel ca nemții, ei ridică un pom, adus de feciorii satului din pădure, preferabil un stejar, care e ridicat pe muzică în mijlocul lor. Țin la tradițiile lor, la limba lor; organizează dansuri, festivaluri, concursuri de limbă ucraineană, dar identitatea lor, așa cum o văd ei, nu e strict ucraineană. E mai mult decât atât.  „Eu nu mi-s ucrainean, nu mi-s ungur, nu mi-s sârb. Eu mi-s bănățean!”