MAGHIARI
József Bálint | Dumbrăvița
Szabó Béla | Dumbrava
Străbunicii domnului Béla Szabó au ajuns la Dumbrava în 1893, a șaptea familie care s-a așezat în vatra satului, la marginea unei păduri. Legenda spune că în pădure, înainte ca dumbrăvenii să o îmblânzească, mișunau lupii. De când se știu, dumbrăvenii își petrec duminicile la biserică, alături de ceilalți maghiari, îmbrăcați de sărbătoare – pe vremuri mergeau în pantaloni negri, cizme de piele, înalte, și cămașa albă – după care se strâng la masă, unde mănâncă supa de găină, cu teiței, apoi friptură sau papricaș, iar la desert prepară pișcoturi cu zmeură, cu căpșune sau cu vișine. Nici pentru ei comunismul nu a fost ușor, iar dacă nu venea Revoluția din 1989 Dumbrava ar fi dispărut. În grădina bisericii era planuită construirea a patru blocuri, în care urmau să fie adunați sătenii, iar casele lor demolate.
Domnul Szabó e învățător și membru al formației Angelis `96, unde au un toboșar, un saxofonist, un trompetist, un chitarist și un solist, iar la concertele lor cântă muzică ușoară sau lăutărească. Cântă muzică populară maghiară pentru toate comunitățile din împrejurimi, iar în satele românești cântă muzică ușoară. Vine din familie. „De multe ori, chiar în grădină și pe câmp, la noi se cânta, iar asta a rămas în mine pentru că atunci când mă urc în utilaj și lucrez în câmp, cânt, toată ziua cânt!”
Angelis `96 au avut turnee în Serbia, Ungaria și Germania, iar pentru copiii din Dumbrava domnul Szabó organizează cursuri de muzică. Așa reușește să îi țină în sat, măcar pe jumătate dintre ei, acolo unde familiile de maghiari, veniți cu aproape un secol și jumătate în urmă, au îmblânzit pădurea și și-au construit casele în care și încă și astăzi mai locuiesc.