Multiculturalitate, între trecut și viitor

Povestea etniilor Banatului și a Timișului nu se încheie aici, pentru că poveștile și urmele trecerii lor, chiar și a celor care nu mai sunt, rămân cu noi, prin schimbul de arhitectură, gastronomie, de tradiții, pentru totdeauna. Unele comunități, prospere altădată, au dispărut. În Banat au trăit timp de secole turci, atunci când regiunea a aparținut Imperiului Otoman. De la ei am moștenit parfumul orientului, gastronomia exotică, năutul, nuca, bulgurul și susanul, deschiderea și toleranța față de Islam, dar și istoria bogată care se ascunde chiar sub picioarele noastre, în orașele dispărute peste care s-a ridicat urbea modernă, occidentală. Francezii din Tomnatic au trăit aici mai bine de trei secole, în case mari și frumoase, au avut fabrică de cărămizi și țiglă, au prosperat, au fost întreprinzători, apoi, după al Doilea Război Mondial, din pricina vremurilor tulburi, s-au întors în Lorena, vechea lor casă, acum departe de casă – adică satul părinților, bunicilor și străbunicilor lor. De la cehi, noi le zicem pemi, am învățat traiul destoinic al muncii grele, la minele din zona Caraș Severinului, iar de la șocați, slavi sudici romano-catolici, ne-a rămas amintirea și înțelegerea faptului că pentru multă vreme regiunea Banatului a fost un puzzle de comunități, așezări și familii de origini, confesiuni și identități diverse, un filon bogat de povești, de amintiri, de obiceiuri care, într-un fel sau altul, supraviețuiesc prin traiul, viețile și tradițiile celor care trăiesc aici mai departe.

Între timp, pentru ca în general comunitățile sunt organisme dinamice, harta etniilor Banatului și Timișului a început să se schimbe. Una dintre cele mai noi comunități, cea arabă, s-a format înainte de 1990, când în Timișoara au început să vină la studii tineri din Siria, Palestina, Iordania și Maroc, trimiși de părinții lor în România, o țară considerată sigură. O bună parte din ei au primit cetățenie și s-au stabilit aici. Astăzi au afaceri, școli, o moschee, iar după al doilea val de emigrări, cel din 2011, în urma războiului din Siria, numărul lor a ajuns la 10.000. Comunitatea arabă face demersuri ca etnia lor să fie recunoscută oficial. Mulți dintre ei sunt musulmani practicanți, iar sărbătorile, tradițiile și gastronomia arabă a ajuns să fie parte a culturii timișorene. 

Printre primii care au sosit aici, imediat după Revoluție, au fost italienii. Cultura lor s-a împletit rapid cu cea locală, mai ales pentru că timișorenii au trăit mai mereu cu un picior în vest, iar astăzi multe dintre afacerile locale sunt inițiative italienești. Au restaurante și cafenele, unde se poate mânca autentic peninsular, iar poate cel mai vizibil lucru pe care timișorenii l-au preluat de la ei este salutul. „Ciao!” ne spunem atunci când ne vedem sau ne luăm la revedere.