RROMI

Satul Măguri, localitate din apropierea Lugojului, așezat pe malul drept al Timișului, a fost atestat la 1448, pe când localnicii, țărani săraci, legați de pământ, îi ziceau Magora, fiind consemnată așa și de câteva hărți austriece, întocmite după cucerirea regiunii. E înconjurat de alte sate, poate mai cunoscute  – Tapia, Cireșu, Gavojdia și Lugojel, dar, spre deosebire de ele, Măguri are astăzi o altă faimă, una care i s-a dus până departe, în celălalt capăt al țării și chiar și în occident – lăutarii din zonă sunt printre cei mai buni din România.   

Pe la mijlocul anilor ˈ30 câteva familii de rromi au fost strămutate în zonă, și au primită pământ pe colinele împădurite și acoperite de movile din jurul vetrei vechi, despre care istoricii spun că erau adăposturi săpate de cei care se ascundeau de artileria turcească.  La început și-au săpat bordeie, ca să treacă peste iarnă, apoi, cu chiu cu vai, și-au ridicat case. Tot atunci, măgurenii și-au zidit și biserică din cărămidă, pentru că cea veche, din lemn, adusă în sat cu două secole înainte, de la Criciova, arsese. 

Comunitatea de rromi a prosperat. La începutul războiului erau deja 30 de familii, cu case, cu gospodării. Apoi, o bună parte din ei au fost deportați în Transnistria, în lagărele de exterminare. Nu s-au mai întors în Măguri. Bătrânii satului spun că majoritatea au fost uciși, iar cei care au scăpat, s-au așezat prin alte părți și nu se mai știe nimic despre ei. 

Agricultură nu au putut face. Pământul de pe dealurile din jurul satului este sfârâmicios și străbătut de rădăcini. Așa că s-au apucat de muzică. La vioară, la saxofon, la acordeon. În scurt timp, au început să cânte pe la nunți, botezuri și rugi, prima dată în satele din împrejurimi, apoi în orașele mari, și, ulterior, în afara granițelor. Muzica s-a prins de ei atât de bine, încât a devenit o tradiție, pe care copii o moștenesc de la părinți, și din care își fac un trai.  

Domnul Ștefan Ionel, lăutar din tată în fiu, căruia i se mai spune și Oaie (pentru ca un frizer ungur i-a spus cândva „tu ești ca un miel de blând”) este deosebit de mândru de istoria satului și a comunității de rromi. L-am întrebat cum sunt măgurenii și ne-a spus că firea lor este caracterizată de omenie și bunăvoința. „Să fii om!” e îndemnul pe care îl transmit copiilor, pe care țin morțiș să îi trimită la școală, asta și „Să respecți pe toată lumea”.  

Spre deosebire de comunitățile etnice din celelalte sate ale Banatului, cea de rromi din Măguri crește. Unii tineri pleacă la muncă în străinătate, dar se întorc după câțiva ani, iar cu banii câștigați își construiesc o casă. Datoria față de ceilalți membri ai comunității e puternică, toți o resimt. Cei mai nevoiași sunt ajutați cu haine și cu bani de către cei care sunt mai înstăriți. La sărbători se reunesc și petrec împreună. La fel și la zile de naștere, onomastice, aniversări. Pun mare accent și pe educație. 

Dacă te plimbi pe străzile satului, vara, peste tot sunt puzderie de copii. Se aleargă unii pe alții, chiuie, și te întâmpină chiar de la intrare. Îți pun o mulțime de întrebări, apoi te însoțesc pe oriunde te-ai duce, curioși și hotărâți să afle cât mai multe. Participă cu toții la evenimentele organizate la cămin, și se implică activ.  

La școala gimnazială din Măguri se predă în limba romani, singura din țară de acest fel. Inițiativa le-a aparținut măgurenilor, care au făcut toate demersurile pentru ca tradiția și cultura rromă să nu se piardă. Mai au și o trupă de dans tradițional, coordonată de doamna Mihaela Mocanu.

La rugă petrec cel mai bine. Toți se îmbracă în costumele tradiționale, iar casele sunt împodobite cu flori, mai ales cu trandafiri. Copiii din ansamblu, însoțiți de muzica lăutarilor, adică a părinților lor, dansează pe scena de la Căminul Cultural, amenajată cu un covor roșu cu bani cusuți pe margine. Apoi, se încolonează și merg pe malul Timișului, unde, în cinstea eroilor,  aruncă flori în apă. 

Satul Măguri este un exemplu de prosperitate și de pasiune arătată pentru un meșteșug –cel al muzicii – care este transmis din generație în generație și păstrat întocmai, ca un obiect valoros de patrimoniu, a cărui valoare o cunosc toți măgurenii și pe care doresc să o împărtășească tuturor. Tradițiile pe care respectă întocmai, bunătatea și bunăvoința de care dau dovadă atât între ei, cât și în relațiile cu ceilalți, i-au ajutat să supraviețuiască atunci când istoria și greutățile vremii i-au lovit mai tare. Astăzi prosperă și sunt mândri de comunitatea în care trăiesc și care aduce o bogăție unică universului multicultural al Banatului.